Uneori, viața cere mai puțin zgomot. Mai puțin „trebuie”. Și atunci când nu mai știm de unde să ne apucăm de noi înșine, poate că tot ce avem nevoie este să tragem pe dreapta. Să ne oprim – nu din neputință, ci din nevoia sinceră de a respira cu adevărat.
Era o dimineață rece. Cerul părea să nu decidă între gri și albastru, iar orașul… părea suspendat între claxoane reținute și pași grăbiți. Am oprit mașina în fața unei cafenele închise. Nici nu știu exact de ce am tras pe dreapta – doar am simțit că trebuie.
Motorul s-a oprit, dar gândurile au continuat au continuat să ruleze în gol, ca niște roți în zăpadă.
Cu mâna sprijinită de obraz, m-am intrebat: Când a fost ultima dată când m-am ascultat cu adevărat? Nu din oboseală. Nu din nevoie. Ci pentru că meritam acel moment de sinceritate cu mine însămi.
Trăim vieți conectate și totuși, atât de departe de noi. Planuri, notificări, liste și așteptări care ne cresc în minte precum buruienile. Dar în acel colț de parcare, în liniștea filtrată prin geamurile aburite, am simțit ceva rar: permisiunea de a nu face nimic.
Fără vinovăție.
Fără explicații.
Fără „ar trebui”
E important să știm când să mergem înainte. Dar și mai important e să știm când să ne oprim. Nu pentru a renunța, ci pentru a ne regăsi.
Dacă și tu simți uneori că lumea se învârte prea repede, îți las aici un gând simplu:
Trage pe dreapta. Nu pentru a fugi de viață, ci pentru a-i asculta ecoul. În tăcere. Cu blândețe. Cu tine.
Ai avut și tu un moment în care ai simțit nevoia să te oprești? Povestește-mi în comentarii sau scrie-mi – poate povestea ta va deveni o inspirație pentru altcineva.
